Despre scriitorul Dinu Săraru
SĂRARU CONSTANTIN GRIGORE
- Pseudonim: Dinu
- N: 30 ianuarie 1932, Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea
- Adresă: str.Dr.Mihail Obedenaru nr.27, sector 5, 050531, Bucureşti
- Telefon-fax: 021-410.08.29
Experiență:
În această perioadă m-am bucurat de îndrumarea mai mult decât prietenească şi de şcolirea jurnalistică a unor profesori de elită ai universităţii bucureştene, conferenţiarii Alexandru Balaci, Mihnea Gheorghiu şi Valentin Lipatticare efectiv m-au luat sub aripa lor protectoare, m-au învăţat ce să citesc, cum să citesc, cum să scriu, de la ştire la articol şi cronică literară şi teatrală, dintre ei Alexandru Balaci fiind acela care a rămas până târziu mentorul meu şi căruia îi datorez şi îndreptarea mea către teatru şi patima mea pentru scena de scândură; el care era, de atunci, din 1950, când ne-am cunoscut şi i-am devenit subaltern direct la Redacţia culturală a Radioului, unde, în calitate de redactor şef adjunct dirija şi Carnetul cultural, eu fiind angajat aici prin concurs; el care era, zic, de atunci un fan al teatrului, sfârşind prin a se şi căsători cu o actriţă, celebra Mimi Bota, el m-a luat la toate premierele şi mai ales la Naţionalul în plină glorie, el, repet, m-a îndemnat să părăsesc cronica literară şi să scriu cronică teatrală. Aşa am ajuns să susţin Carnetul teatralla Gazeta literară şi să încep să fiu invitat la spectacole şi la repetiţii şi să intru în lumea fascinantă a culiselor din toate punctele de vedere şi să devin un cunoscător tot mai avizat al procesului complex creator, actoricesc, scenografic, regizoral, al repetiţiilor, al luminilor, al sunetului, apoi al atelierelor de croitorie, de tâmplărie, de pictură, de machiaj, de perucherie, etc, etc, etc. Am fost, cred, cel mai avizat cronicar de teatru în cei peste treizeci de ani de slujnicar al cronicii de teatru, şi încă din vremea când teatrul românesc se bucura sau se întrista la apriţia cronicilor scrise de Radu Popescu, de Valentin Silvestru şi Dinu Săraru. Acum este cazul să spun că atunci când susţineam Cronica teatralănumai la Radio, o performanţă şi aceia fiindcă nu aveam decât douăzeci de ani neîmpliniţi, a avut loc la Naţionalpremiera dramei Apus de soare a cărei cronică importantă şi prima a apărut în Contemporanul condus de George Ivaşcu sub semnătura lui Radu Popescu. Nu-i devenisem încă, acestuia, tovarăş de bătălie teatrală, vreau să spun coleg şi foarte bun prieten, fireşte mai tânăr. Cronica lui Radu Popescu a nemulţumit până la a provoca un imens scandal: marii artişti ai Naţionalului, în frunte cu George Calboreanu şi toţi artiştii poporului şi emeriţi din distribuţie, protestând pentru că nu s-au văzut puşi în valoare la înălţimea talentului lor şi a prezenţei lor în spectacol, chiar dacă rosteau doar câteva replici şi ameninţând că nu vor mai juca. Răsunătorul succes al reprezentaţiei, triumful lui Calboreanu, tulburătorul final cu patru sute de batiste albe care ştergeau ochii spectatorilor aclamând în picioare, răsunetul mesajului patriotic, naţionalist, în plină epocă sovietizatoare, au amplificat supărarea marilor artişti care ameninţau că nu vor mai juca spectacolul aplaudat şi de toată conducerea ţării. Atunci au început pertractările, cum ar zice Iuliu Maniu, ministerului Culturii, ale Constanţei Crăciun şi ale adjunctului ei, profesorul Pavel Ţugui, cu actorii pentru aflarea unui cronicar care să le ,,repereze’’ artiştilor onoarea. A fost propus Mihnea Gheorghiu, l-au refuzat, Traian Şelmaru, l-au refuzat, şi nu mai ştiu cine cu acelaş rezultat şi după discuţii la Naţional, la minister, la Comitetul Central, George Ivaşcu a venit cu ideea să se apeleze la un ,,gazetar tânăr şi isteţ de la Radio’’, pe care actorii l-au acceptat şi, aşa a apărut cronicarul de teatru Dinu Săraru în presă, în Contemporanul lui George Ivaşcu şi aşa a încetat protestul marilor bonzi a scenei naţionale. În lucrarea Apus de soare la Teatrul Naţional, tipărită în colecţia revistei Clipa, octogenarul Pavel Ţugui relatează cu lux de amănunte episodul şi face cronica avizată a spectacolelor de atunci şi de azi inspirat de Apus de soare pe scena naţională, sublinind că tânărul care debuta în critica teatrală de presă scriind despre Apus de soare, a avut şansa rară să-şi sfârşească atât de semnificativ cariera teatrală în ipostaza de director al Naţionalului cu Apus de soare într-o ultimă versiune strălucită. În aceiaşi epocă, a slujbei de redactor la Radio, am avut şi norocul să lucrez la Teatrul radiofonic, mutat aici disciplinar, după plecarea tot disciplinară a lui Alexandru Balaci şi să intru şi în culisele acestuicel mai mare teatru din epocă, şi să fiu şi redactorul spectacolului cu Azilul de noapte de Gorki, în regia radiofonică a lui Mihai Zirra, artist emerit, cu Storin, cu Manolescu, cu Băltăţeanu, cu Miţa Filotti, cu Calboreanu, toţi artişti ai poporului, cu… şi cu… şi cu…, dar nu mai contează!… A fost şi acest spectacol o mare şcoală pentru împătimitul slujnicar de teatru.
Aşa am absolvit şi şcoala dialogului, exploatată în cele zece romane şi în scenarii de film. Din această vreme a încolţit în mintea mea şi rolul unui repertoriu anual, cu stagiuni, în teatrul radiofonic şi ideea denumirii acestui teatru drept Teatrul Naţional Radiofonic,pusă în practică şi în valoare când am ajuns directorul Direcţiei Culturale a Radio-Televiziunii Române. E cazul, cred, să însemn aici şi rodul acestor ani de cronicar, strâns în două cărţi de cronici,Teatru românesc şi interpreţi contemporani şi Al treilea gong, primele apărute în edituri româneşti după război, salutate elogios de Valeriu Râpeanu, de Aurel Baranga, de Eugen Barbu şi de Sică Alexandrescu. Această activitate a fost confirmată şi de primul premiu de critică teatrală acordat după război de revista Luceafărul, în acest caz pentru pagina intitulată Teatrul Naţional în faţa noii stagiuni când director al Naţionalului era Zaharia Stancu!!, în aceiaşi vreme şi Preşedinte al Uniunii Scriitorilor care a aprobat şi ideea premiului, neştiind, desigur, dar nici eu nu ştiam, că eu voi lua premiul şi ce titlu va purta articolul premiat, Teatrul Naţional în faţa noii stagiuni, pustiitor pentruMăria sa Neica Zaharia…
Ajuns la acest capitol, Televiziunea, mi se pare potrivit să stărui pentru a sublinia rolul jucat în afirmarea ideii deTeatru tv şi în crearea, apoi, a unui Teatru naţional de televiziune, emblemă devenită simbol pentru un anumit eveniment teatral cu caracter naţional. La venirea mea la TVR am susţinut, de la început, ca sporadicele emisiuni de teatru, – reprezentate mai întâi de preluările din sălile consacrate ale unor spectacole ajunse pe ultima sută de metri şi vândute Televiziunii, şi apoi de mai rarele producţii proprii, avantajate de posibilitatea unor distribuţii ideale, independente de orice teatru -, să fie grupate în subordinea unui Departament specializat cu lucrători redacţionali proprii, regizori şi scenografi şi operatori propri şi chiar regizori de montaj pregătiţi, de asemenea, pentru acest tip de emisiune, cu studiouri propri şi cu un Program repetorial gândit pentru o scară naţională a publicului şi am reuşit să impun şi O zi anume a Teatrului Tv, Marţea, la orele douăzeci, Teatru tv, cu siglă proprie – Teatrul Naţional TV -, intrată astfel, în conştiinţa naţională şi consacrată astfel în toate lucrările de istorie a Televiziunii române. Atunci au fost invitaţi cei mai de seamă regizori, cum a fost cazul lui Sică Alexandrescu, Ciulei, Saizescu, Pintilie, Giurchescu, Penculescu, Horea Popescu, Alexa Visarion, etc., etc., cei mai mari actori: acestora li s-au consacrat spectacole anume, vezi Cadavrul viu cu Amza Pelea, creaţie monumentală, au fost puse în scenă lucrări semnificative ale perioadei interbelice, vezi Ciuta de Victor Ion Popa, în regia lui Geo Saizescu, triumf al Teatrului Naţional Tv, cu Mariana Mihuţ, au fost aduşi şi din provincie actori tineri lansaţi la Tv la nivel naţional, vezi Teofil Vâlcu de la Iaşi sau Costel Constantin, a fost montată lucrarea lui Iorga, Brâncoveanu, cu Ştefan Iordache şi Silvia Popovici, un alt triumf naţional a cărui premieră a avut loc chiar de ziua Sfinţilor Constantin şi Elena, după furtunoase vizionări care au lăsat spectacolul exclusiv în seama directorului Departamentului cultural Radio-Tv, Dinu Săraru, – şi atunci, se spunea, s-au tras clopotele în toată ţara. În acea epocă s-au creat primele seriale de teatru Tv,Muşatinii şi Mihai Viteazu în marile studiouri tv, care cereau dimensiuni spectaculoase pentru spaţiul scenografic cinematografic. Au fost luate premii internaţionale la festivaluri celebre, spectacolele Teatrului Naţional TV fiind incluse în palmaresul mişcării teatrale naţionale la rând cu scenele de scândură.
După trei decenii de critică teatrală în presa scrisă, la radio, la televiziune, în studii şi conferinţe, unele apărute şi în cele două volume de cronici amintite mai înainte, experienţa direcţiei de la Teatrul Mic şi de la Teatrul Foarte Mic – creat de mine şi înscris în bilanţul şi în fruntea succeselor incontestabile ale teatrului românesc din epocă -, s-a constituit într-un Program îndeplinit riguros, aşa cum a şi fost anunţat de la început – o scenă cu o trupă omogenă, solidară, alcătuită din valori unanim receptate, formate unele în teatru, puţine aflate acolo, cele mai multe selecţionate exigent prin concursuri devenite proverbiale prin drăceasca lor severitate, altele venite la cerere să se alăture scenei din Sărindar (Valeria Seciu, Ştefan Iordache, Rodica Tapalagă), Programul şi apoi trupa au fost temelia pe care s-a clădit de către director şi regizori, în primul rând Cătălina Buzoianu şi apoi Silviu Purcărete, instituţia de rang naţional Teatrul Mic, dar şi de la început cu un concurs de specialitate şi de devotament al Mihaelei Tonitza. Aşa a devenit scena din Sărindar singura oază de libertate din acea vreme, cum a scris Academicianul Nicolae Breban: ,,…el a creat, cu Teatrul Mic, nu numai cea mai bună echipă teatrală, cel mai interesant repertoriu, dar şi unul dintre nucleele de rezistenţă spirituală – şi politică, de ce nu?! – ale Bucureştilor, amorţiţi în penurie, frig şi disperare cetăţenească!’’. Aici au avut loc premiere celebre, unicat european, ca Să îmbrăcăm pe cei goi de Pirandelo, Maestrul şi Margareta deBulgakov (scenariu românesc, după roman, scris de Cătălina Buzoianu şi Mihaela Tonitza), spectacolul fiind pus în scenă cu zece ani înaintea ruşilor!!, premiat la Belgrad şi transmis la câteva televiziuni europene, Diavolul şi bunul Dumnezeu de Sartre, Nişte ţărani creaţie regizoral, actoricesc şi scenografic premiat la toate genurile şi jucat nouă ani cu casa închisă şi cu cordoane de poliţie în naţionalele din Timişoara, Cluj şi Iaşi, capodoperă regizorală a Cătălinei Buzoianu, Ivona Principesa Burgundiei de Gombrovicz, piese originale în premieră absolută de D.R.Popescu şiRomulus Guga şi Theodor Mănescu, toate acestea, pomenite, însoţite de vizionări cumplite, de anchete de partid şi de securitate, primul cabaret politic al acelui moment, Astă seară stau acasă şi în sfârşit O scrisoare pierdută, urmat, spectacolul, şi el, de cea mai mare şi mai agresivă anchetă de procuratură şi securitate în urma unu denunţ, imediat după reprezentaţia premieră, trimisă de o personalitate marcantă a culturii române în chiar acea seară, cuplului dictatorial!!! În lucrarea O scrisoare pierdută la Teatrul Mic, tipărită în colecţia revistei Clipa Vartan Arachelian face o cutremurătoare reconstituire, pe bază de mărturii incendiare ale unor mari personalităţi culturale româneşti care s-au solidarizat atunci cu teatrul şi cu directorul acestuia.
Teatrul Foarte Mic a jucat şi el un rol de avangardă teatrală prin repertoriu, regie şi interpretare, un teatru al tinerei generaţii, primul teatru de buzunar al vremii, luat de asemenea cu asalt şi nu numai de publicul tânăr. La Teatrul Mic şi laTeatrul Foarte Mic au fost organizate vernisaje de pictură şi sculptură, de caricatură politică, vezi Mihai Stănescu, apoila Teatrul Mic celebrele Seri muzical – literare susţinte de Iosif Sava, la rândul lor oaze de spirit liber şi tribune ale rezistenţei şi dizidenţei autentice.
Direcţia Teatrului Naţional, patru ani, a reprezentat pentru mine nu numai încununarea unei patimi pentru scena de scândură dar şi şansa de a fructifica o experienţă de aproape o jumătate de veac şi un Program pentru care am pledat încă din articolul premiat de Luceafărul, Teatrul Naţional în faţa noii stagiuni. Mai mult decât atât, această direcţie mi-a îngăduit să justific admiraţia pentru Caragiale căruia i-am consacrat un capitol în repertoriul meu de la Naţional, prin înscenarea Trilogiei satirice şi a Mofturilor la Union cum s-a numit spectacolul care a lansat trupa tânără, strălucită aNaţionalului, apoi întreaga sărbătoare prilejuită de aniversarea celor ,,O sută cincizeci de ani de la aprinderea luminilor în Teatrul cel Mare’’. Reprezentaţiile Caragiale au fost, fiecare în parte, mai mult decât un omagiu, versiuni noi, în interpretări semnificative, o nouă, lucidă lectură a operei celebre, un act de restituire cu valoare de document şi din acest punct de vedere al unei lecturi în acord cu exigenţele estetice ale vremii. Această direcţie mi-a oferit, de asemenea, prilejul să justific admiraţia pentru cel mai mare director al Naţionalului din prima jumătate a secolului XX,Liviu Rebreanu. Subliniez aici preocuparea pentru afirmarea trupei tinere, readucerea şi punerea în valoare a marilor veterani ai scenei trimişi agresiv la pensie şi marginalizaţi, de la Ion Lucian la Carmen Stănescu şi la Raluca Zamfirescu… Crearea unui statut meritat – chiar dacă s-a dovedit nemeritat -, pentru Radu Beligan care la venirea mea la direcţie nici maşina nu şi-o mai putea aşeza în parcarea teatrului!!, în sfârşit, reluarea colecţiei de scrieri teatrale şi piese originale jucate la Naţional, părăsită de la plecarea lui Rebreanu, reeditarea Gazetei Teatrului Naţional a luiEliade Rădulescu, ajunsă acum cea mai frumoasă şi academică revistă românească de cultură teatrală, în sfârşit crearea unui nou Muzeu al Teatrului Naţional, la nivel european.
Prin mari spectacole de teatru naţionale (cum au fost spectacolele cu Trilogia satirică, cu Revizorul de Gogol, cuLucreţia Borgia, cu Ultima oră)au fost readuse în memoria publicului marile seri tradiţionale pe prima scenă care de la intrare şi personalul de scenă, la reprezentaţii simbol ,,Tache Ianche şi Cadâr’’ au făcut din Naţional Nava amiral a teatrului românesc şi această navă s-a ilustrat şi cu marele spectacol cu Apus de soare la rândul lui un triumf, publicul numeros, încasările lunare care echivalau încasările anuale ale tututor Naţionalelor şi operelor din ţară, au învăluit Teatrul Naţional într-un halou fericit pe care l-a făcut strălucitor şi Aniversarea celor ,,O sută cincizeci de ani de la aprinderea luminilor în Teatrul cel Mare’’, care a atras benefic atenţia tuturor spectatorilor de teatru şi, în sfârşit, a statului şi conducerii lui. A fost un moment bun pentru a face ca şi acest stat, aşa zis capitalist, să se îndrepte, măcar fugar, spre faptul de cultură.
Activitate:
,,Gazeta literară’’, ,,Luceafărul’’, ,,Secolul XX’’, ,,România literară’’, ,,România liberă’’, ,,Săptămâna’’, ,,Flacăra’’, ,,Ziarul de duminică’’, ,,Flacăra lui Adrian Păunescu’’, ,,Cotidianul’’ etc
- Crează primul teatru de buzunar din România, Teatrul Foarte Mic
- Director fondator al Revistei ,,Noi’’ (1990)
- Director fondator al Revistei ,,Clipa’’ (1991)
- Director fondator al Revistei ,,Renaşterea civilizaţiei rurale româneşti’’ (1999)
- Autor şi Director- fondator al Revistei ,,Clipa’’ (noua variantă) – din 2008 – până azi
- Preşedinte fondator al Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală ,,Nişte ţărani’’ (1998)
- La Slătioara-Vâlcea, iniţiază şi organizează anual, din 1999, Festivalul Internaţional ECO-ETNO-FOLK Film, singurul festival de film din lume care se desfăşoară într-o comună
- Iniţiază şi coordonează proiectul PRO ISTORIA şi colecţia Biblioteca Naţională Politică la Casa de Editură PRO (1998)
- Redeschide Muzeul Teatrului Naţional ,,I.L.Caragiale’’ într-un spaţiu creat special de el în geografia primei scene
- În 2001 reia (după 60 de ani) publicarea Gazetei Teatrului Naţional, fondată de Ion Heliade Rădulescu şi a colecţiei Biblioteca Teatrului Naţional
- Director fondator al Revistei ,,CLIPA – Magazinul actualităţii culturale româneşti’’ (2008)
- ,,Tânărul scriitor’’ – (1950) – critică literară
- Povestirea Silvica , ,,Gazeta literară’’ – (1961) – proză
- ,,Teatrul românesc şi interpreţi contemporani’’, Editura pentru literatură – (1966) – critică literară
- Membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1961
- Membru activ – fondator al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România din anul 2001
Operă:
- ,,Nişte ţărani’’, Ed.Eminescu (1974)
- ,,Nişte ţărani’’, Ediţia a II-a, Ed.Eminescu (1975)
- ,,Clipa’’, Ed.Eminescu – (1976)
- Trilogia ,,Dragostea şi Revoluţia’’, vol.I ,,Toamna roşie’’, Ed.Eminescu (1981)
- ,,Nişte ţărani’’, Ed.Minerva, Biblioteca pentru toţi, serie nouă nr.1114 – (1982)
- ,,Dragostea şi Revoluţia’’, vol.II – ,,Cei care plătesc cu viaţa’’, Ed.Eminescu (1986)
- ,,Clipa’’, Ed.Eminescu (1988)
- Trilogia ,,Dragostea şi Revoluţia’’: ,,Toamna roşie’’, ,,Cei care plătesc cu viaţa’’ şi,,Speranţa’’, Ed.Eminescu (1989). Pentru prima dată sunt publicate împreună cele 3 volume ale trilogiei scrise pe parcursul anilor 1976-1989.
- ,,Nişte ţărani’’, Ediţia a V-a, revăzută, versiune integrală, Ed. AS (1991). Romanul a fost tipărit până azi în 15 ediţii şi 1 ediţie format biblie de lux cu ilustraţii de Constantin Baciu, apoi ediţia a 16-a în ,,Opere alese’’ editată de Colecţia ,,Adevărul’’
- ,,Un fluture alb cu sânge pe aripi’’ – ediţie bibliofilă (2001), în patru limbi, pe hârtie de mână, făcută de meşterul Zόlt din Lazărea, exemplare numerotate de la 1 la 25. Ediţie îngrijită de Ministerul Culturii şi Cultelor, Ed.Biblioteca Bucureştilor şi Universitatea de Arte Bucreşti. Lucrare distinsă cu două premii internaţionale la Târgurile de la Leipzig şi Paris.
- ,,Iarba vântului’’, Ed.Viitorul românesc (1993)
- ,,Crimă pentru pământ’’, Ed.Eminescu (1993)
- ,,Crimă pentru pământ’’, ediţia a II-a, Ed.Eminescu (1994)
- ,,Trilogia ţărănească’’: vol.I – ,,Nişte ţărani’’, vol.II – ,,Iarba vântului’’,, vol.III – ,,Crimă pentru pământ’’, Ed.PRO (1996). Pentru prima dată sunt publicate împreună cele trei romane dedicate universului ţărănesc, scrise pe parcursul a trei decenii.
- ,,Nişte ţărani’’, Chişinău, Ed. Lumina (2002). Din romanul ,,Nişte ţărani’’ au apărut 11 ediţii, un compact disc şi Biblioteca compact disc.
- ,,Trilogia ţărănească’’-vol.I – ,,Nişte ţărani’’, vol.II – ,,Iarba vântului’’, vol.III – ,,Crimă pentru pământ’’, Ed.RAO (2004)
- ,,Generalul Revoluţiei cu piciorul în ghips’’ – ediţia I şi II, Ed.RAO (2005)
- ,,Râmnicul meu’’, Ed. Conphys Râmnicu Vâlcea, 2008
- ,,Ultimul ţăran din Slătioara’’, Ed.Mica Valahie (2006) şi Ed. Prisma (2008)
- ,,Clipa’’, Ed.RAO (2007)
- ,,Ciocoii noi cu bodyguar’’, Ed.RAO (2003), apoi în colecţia ,,De Poche’’ editura RAO, şi apoi ediţia a II-a şi ediţia a IV-a.
- Ediţia de lux a ,,Operelor complete’’, Editura ,,Adevărul’’ (2011)
- ,,Ultimul bal la Şarpele roşu’’, Editura Adevărul (iunie 2011)
- ,,Nişte ţărani’’, scenariu dramatic în şapte anotimpuri de Cătălina Buzoianu, după romanul omonim; premiera în 1981 la Teatrul Mic, spectacol jucat cu casa închisă 9 ani!, apoi pe scena Naţionalului din Timişoara şi Iaşi.
- ,,Clipa’’, scenariu dramatic de Virgil Stoenescu.
- ,,Crimă pentru pământ’’, scenariu dramatic şi regia Grigore Gonţa, premiera octombrie 2002, stagiunea 2002-2003, la Teatrul Naţional ,,I.L.Caragiale’’ din Bucureşti.
- ,,Adevăruri de toată ziua’’, Ed.Eminescu (1987)
- A pilanat (Clipa). Regeny. Forditotta Bodor Pal. (Bukarest) ,,Emminescu’’ Konyvkiado (1980)
- Clipa, în limba germană (Zurich), Ed. Unionsverlag (1982)
- Rokvadasz (Nişte ţărani). Regeny. Forditotta es az utoszot irta Beke Gyorgy. (Bukarest): Kriterion (1983)
- Clipa, în limba chineză (Beijing): Ed. de Literatură pentru străinătate (1983)
- Nişte ţărani, în limba ucraineană (Kiev): Ed.Tineretului (1987)
- Ciocoii noi cu bodyguard, în limba bulgară: Ed. Uniunii Scriitorilor Bulgari (2007)(pregătit pentru editare în limba rusă)
- ,,Teatrul românesc şi interpreţi contemporani’’, Editura pentru Literatură (1966)
- ,,Al treilea gong’’, colecţia ,,Masca’’ (1973)
- 1979: premiera filmului ,,Clipa’’, după romanul omonim, regia Gh.Vitanidis
- 1980: premiera filmului ,,Vânătoarea de vulpi’’, după romanul ,,Nişte ţărani’’, regia Mircea Daneliuc
- 1983: premiera filmului ,,Dragostea şi Revoluţia’’, după romanul omonim, regia Gh.Vitanidis
- 2007: premiera filmului ,,Ticăloşii’’, după romanul ,,Ciocoii noi cu bodyguard’’, regia Şerban Marinescu
- 1978: Premiera pe ţară la Teatrul de Stat din Constanţa, a scenariului ,,Clipa’’, dramatizare de Virgil Stoenescu după romanul omonim al lui Dinu Săraru. Piesa este jucată apoi pe scenele teatrelor din Sibiu, Timişoara, Craiova, Botoşani, precum şi la postul de radio Bucureşti.
- 1981: premiera ,,Scenariului dramatic în şapte anotimpuri’’ – ,,Nişte ţărani’’ de Cătălina Buzoianu, după romanul omonim
- 2002: premiera scenariului dramatic ,,Crimă pentru pământ’’ de Grigore Gonţa, după romanul omonim al lui Dinu Săraru; Teatrul Naţional ,,I.L.Caragiale’’ Bucureşti
Referințe și premii:
- ,,Dinu Săraru şi reconvertirea romanului în poveste’’ de Aureliu Goci, Ed.Semne, Bucureşti (2002)
- Aurel Dragoş Munteanu, Mircea Iorgulescu, Adrian Păunescu, Alexandru Piru, Eugen Barbu, Valeriu Râpanu, Constantin Sorescu, Constantin Stănescu, Mihai Ungheanu, Ion Ungureanu, Grigore Vieru – ,,Nişte ţărani’’, Biblioteca şcolarului, Litera Internaţional, Bucureşti – Chişinău – (2001)
- Aurel Baranga, ,,Flacăra’’, Aurel Martin ,,Scânteia’’, Al.Căprariu ,,România liberă’’, Emil Manu ,,Săptămâna’’, Mircea Iorgulescu ,,Ceara şi sigiliul’’, Ed.Cartea Românească – (1982), Ion Vlad ,,Tribuna’’, C.Stănescu ,,Scânteia Tineretului’’, C.Stănescu, ,,Jurnal de lectură’’, Ed.Eminescu – (1983), Valentin Silvestru, ,,Cinema’’, M.Ungheanu, ,,Luceafărul’’ – în volumul ,,Clipa’’, Ed.Eminescu (1988)
-
Premiul Academiei Române ,,Ion Creangă’’, pentru romanul ,,Nişte ţărani’’
- Premiul Revistei ,,Luceafărul’’ (1963), pentru activitatea de cronicar teatral
- ,,Premiul Naţional pentru scenariu cinematografic’’ – filmul ,,Clipa’’, regia Gh.Vitanidis
- ,,Premiul Excepţional’’al Asociaţiei Oamenilor de Teatru din România, pentru ,,contribuţia remarcabilă la dezvoltarea teatrului românesc şi valorificarea dramaturgiei contemporane’’
- Premiul ,,Mihai Eminescu’’ pentru romanul ,,Crimă pentru pământ’’ apoi Premiul ,,Liviu Rebreanu’’
- ,,Premiul Naţional’’ al Ministerului Culturii pentru ,,întreaga activitate artistică’’ (2003)
- 2004 – Societar de Onoare al Teatrului Naţional ,,I.L.Caragiale’’
- Distins de două ori cu Medalia ,,Meritul Cultural’’
- Distins cu Ordinul ,,Meritul Cultural’’
- Distins cu ,,Medalia aniversară Sank-Petersburg 350’’, de către Guvernul Federaţiei Ruse
- La împlinirea vârstei de 70 ani este distins cu Ordinul Naţional ,,Steaua României’’ în grad de Cavaler
- La împlinirea vârstei de 75 ani este distins cu ,,Medalia de aur’’ a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (2007)
- La împlinirea vârstei de 75 ani este distins cu ,,Medalia de aur alb cu efigia scriitorului’’ a Băncii Naţionale a României (2007)
- La împlinirea vârstei de 75 ani este distins cu ,,Medalia de argint – Antim Ivireanu’’ a Arhiepiscopiei Râmnicului (2007)
- Distins cu ,,Medalia de aur – Constantin Brâncoveanu’’ a Arhiepiscopiei Râmnicului (2011)
- La împlinirea vârstei de 80 ani este distins cu ,,Medalia de aur’’ a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (2012)
- Cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani i se acordă ,,Diploma de Merit’’ a Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti(2012)
- (Peste 100 de premii şi distincţii culturale)