Contrast in Romania – Expoziție foto Sorin Mihăilescu, Londra 5 decembrie 2015
Inginerul Sorin Mihăilescu, vechi colaborator şi redactor al revistelor studenţeşti
din România, din perioada lor de glorie literară şi artistică este şi astăzi la fel de tânăr
şi de inspirat constructor de universuri culturale şi îndeosebi îşi pune numai puţin inspirat
în valoare talentul de fotoreporter şi editor de albume fotografice şi de artă, de calendare
care l-au făcut cunoscut şi l-au încununat nu numai cu succese dar şi cu premii meritate.
Vicepreşedinte al Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală ,,Nişte ţărani”, inginerul
Sorin Mihăilescu susţine şi răspunde de Departamentul de Publicitate şi este de ani de
zile un susţinător împătimit al cauzei propăşirii civilizaţiei ţărăneşti în România.
El este, de asemenea, şi autorul unor cărţi, culegeri de studii şi de cercetări şi de
rezultate al preocupărilor sale în domeniul creaţiei populare româneşti şi al artiştilor amatori
pe care, pe mulţi, i-a lansat şi i-a ajutat. .
Este şi rămâne un împătimit al militantismului pe tărâmul cărţii şi al culturii.
Dinu Săraru
Membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România
Preşedinte fondator al Fundaţiei Naţionale pentru
Civilizaţie Rurală ,,Nişte ţărani”
,,CONTRAST IN ROMANIA’’
A fost o dată ca niciodată un tărâm minunat unde s-a născut Mioriţa, răsfăţat cu Mama
Natură, dezlănţuită fascinant între Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră. Ţinuturi de legendă, tradiţii,
obiceiuri lăsate cu sfinţenie de strămoşii noştri. Veşnicia născută la sat este neputincioasă în faţa
tumultului marilor oraşe. Casa Poporului aproape că a înghiţit istoria nestematelor podoabe ale
arhitecturii începutului de veac XIX.
Casele de patrimoniu plâng în faţa indolenţei şi nepăsării, chiar lângă semeţe palate cu
foiţă de aur… Au apărut zgârie-norii. Sticla şi aluminiul atacă grotesc capitelurile şi
ancadramentele.
Tinerii păşesc în viaţă demni şi încrezători, dar, uneori, uită de ,,ăi bătrâni” sprijiniţi în
baston.
În patru decenii am străbătut drumuri în istorie, între sat şi oraş, între nou şi vechi, între bun
şi rău, între bogaţi şi săraci, între fericire şi tristeţe, între viaţă şi eternitate. Şi am avut un prieten
care nu m-a trădat niciodată: aparatul de fotografiat. Acesta nu minte, nu înşală şi nu
transfigurează. El redă realitatea. Fiecare fotografie ,,vorbeşte” mai mult decât o mie de cuvinte.
Fotografiile reunite în această expoziţie înseamnă drumurile mele şi căutările mele şi
idealurile mele, adică o viaţă între alb şi negru.
Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, le-am spus simplu: ,,CONTRAST IN
ROMANIA”!
03 decembrie 2015 Sorin Mihăilescu
,,Contrast in Romania” este o expoziţie pe care Sorin Mihăilescu o dedică evoluţiei civilizaţiei
româneşti după evenimentele din 1989, care au legitimat-o în contextul european.
Este o raritate în mod radical contrastantă, iar opţiunea pentru alternativa clară dintre lumină
şi întuneric, între alb şi negru, cele două extreme ale limbajului luministic fotografic subliniază
o atitudine: decizia de a nu permite apelul la subterfugii şi trucaje, la manipulări şi înscenări
fotografice. În esenţă, avem de a face cu o fotografie de reportaj aplicat unei realităţi ce nu
are nevoie de argumentări filosofice, de demonstraţii pentru a fi percepută şi înţeleasă.
Mesajul acestei realităţi este acela despre necesitatea unei schimbări, a unei medieri între
extreme, a unei estompări a ,,negrurilor”, metafore ale degradării, ale sărăciei, ale tristeţii,
ale alternativelor binelui, frumosului şi adevărului, albul fiind metafora orizontului înalt de
adevăr, de bine şi de frumos spre care tinde artistul, contribuind în măsura capacităţii retoricilor
artei la schimbările din viaţa socială. .
Între construcţie şi distrugere, între cultura arhitecturală înaltă şi kitch, oraşul contemporan
îşi defineşte cu greu o identitate. Identitatea sa actuală este tocmai contrastul.
Un declin evident şi o tendinţă de afirmare, de construcţie, dar, cel mai ades prost orientată
estetic. Viaţa socială oferă aceleaşi contraste între luxul improvizat, imitaţia de bunăstare,
frivolitatea care suplineşte plenitudinea experienţei vitale din oraş (care este totuşi nucleul
modelulor culturale contemporane) şi ,,vatra” ţărănească, încă deţinătoarea patrimoniului
bogat de tradiţii, legitimator ca fond general al construcţiei Europei înseşi de-a lungul unei
istorii prin excelenţă dinamice. .
Instrumentalul contrastului reductiv, lapidar între umbră şi lumină (alb şi negru), apelul la
forme puternic conturate, izolate în compoziţii focalizate pe un obiectiv unic, servesc această
retorică directă, expozitivă, francă. .
Dovedind capacitatea de a manevra un limbaj fotografic subtil, cu pasaje, estompări şi
montaje compoziţionale complexe, Sorin Mihăilescu alege în acest caz un limbaj de ambiguităţi,
convins că realitatea prezentată însine este mai importantă în acest caz decât democraţia
propriilor abilităţi artistice. Dar, prin calitatea efectelor şi simplitatea expunerii mesajului, ea se
înscrie într-un traseu cultural bine definit, limbajul aflat la graniţa dintre reportaj şi interpretarea
artistică, al cărui mesaj depăşeşte intensitatea experienţei conotate şi prin aportul unei
subiectivităţi angajate explicit. Simpla expunere de fapte se bucură prin interpretarea artistică
de acest aport hermeneutic aplicat realităţii şi care îl face să persiste stingerii interesului
imediat pentru faptul expus. Orice creaţie artistică impune odată cu semnalarea unei realităţi
o interpretare, care, evident poate fi o bogăţie de interpretări subiective, dependentă de
interpretanţi. În cazul său, însă , direcţia interpretării este afirmată ca premiză a angajamentului
în favoarea mesajului. .
Alexandra Titu
Sorin Mihailescu
Born in Bucharest, Romania, in 1959, november 12th
Photo-journalist who has exhibited extensively in Romania and abroad
since 1985, when he gratuated the Bucharest University of Technological Constructions
1983 – photo-journalist at Viata Studenteasca Magazine
1985 – exhibition Sport Flash Piatra Neamt, Romania
1986 – member of The Photo-Cineclub ,,Ars Film”
1986 – artworks in ,,Experiment” exhibition, Piatra Neamt, Romania
1987 – gratuated the Open School of Art, section Photographic Art
1987-1989 – various collective exhibitions in Piatra Neamt and Bucharest
1990 – co-founder the Romania Azi company
1990 – photo journalist and editor at Azi Magazine
1992 – founded Contrast Printing & Editing House and extended his work
also into cultural & sporting events and developed projects in partnership with
the Phoenix Foundation, the Cultural Centre Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu
Library and the National Theatre Bucharest
1998 – today – Vice-president of the ,,Niste tarani” Foundation, organizing the
annual Eco Ethno Folk Film Festival in Slatioara, Romania
2000 – editor of photo documentary exhibition ,,Romania Steeping into a new
Millenium”, a travelling exhibition Bucharest, Romania (2000), Bologna, Italy (2001)
and ICOMOS –Athens, Greece (2002)
2001 – founder member of Fan Club Bucharest, Romania
2004 – created the exhibition ,,Romania beyond the Cliché”, London,UK
2004 – founded Contrast Art company
2013-2014 – public relations and communication at ,,PORTRET – today collection”,
A.F.C.N. project, Potoci-Bicaz, Vinatori, Neamt – 1st – 3rd editions
2014 – president of “C.M.IMAGO” Foundation , Bucharest
2015 – created artphoto exhibition ,,Contrast in Romania” – London, UK
today – general manager of Contrast Art company