Premiile naționale anuale ale fundației ”Niște Țărani” pentru anul 2014
Sâmbătă, 15 noiembrie 2014, într-un decor de toamnă târzie,la Biserica Vioresti din Slătioara, județul Vâlcea, a avut loc acordarea premiilor anuale ale Fundatiei Naționale pentru Civilizație Rurală „Nişte Ţărani” al cărei președinte fondator este Dinu Săraru. La acest eveniment, au fost prezenți oameni de cultură și prietenii Fundației „Nişte Ţărani”: Dumitru Cornoiu – Prefectul județului Vâlcea, Florin Epure-Director Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național Vâlcea, Gl.lt.(r) Olimpiodor Antonescu, Prof.univ.dr. Elena Murariu, romancierul Ștefan Mitroi, istoricul Vartan Arachelian, criticul de artă Vasile Vasiescu, Primarul comunei Prundeni – Ion Horăscu, Primarul comunei Măldărești- Ionel Dragu, Primarul comunei Slătioara Sorin Romcescu și mulți alții.
Cei prezenți au participat la o slujbă arhierescă de mulţumire de la Bisericuţa Potecaşilor din cătunul Vioreşti al comunei Slătioara, oficiată de Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Maestru de ceremonii a fost, președintele fondator al Fundației Naționale ,,Niște Țărani”, scriitorul Dinu Săraru, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România. Domnia Sa a început prin a mulțumi ,în mod deosebit, pictorului restaurator , d-nei Elena Murariu, pentru restaurarea picturii murale exterioare de la biserica Viorești-Slatioara, dar și celor prezenți, majoritatea fiindu-i prieteni de suflet. Evenimentul a fost marcat de înmânarea premiilor Fundației “Niște Țărani” pentru anul 2014, de către scriitorul Dinu Sararu:
–Marele premiu,ediția 2014-prof.univ.dr.Elena Murariu pentru expozițiile “Rădăcini Brâncovenești” și “Constantin Brâncoveanu-puterea viziunii”-2013 și „Puterea viziunii”și“Mărgăritare Brâncovenești” 2014 , consacrate celebrării martiriului brâncovenilor, opere de artă de originalitate picturală tulburătoare.
–Premiul pentru Literatură inspirată de universul țărănesc lucrării “Jocuri de nenoroc” sub semnătura romancierului Ștefan Mitroi.
–Premiul pentru Istorie lucrării “Mărturisiri Corneliu Coposu” semnată de romancierul și istoricul Vartan Arachelian.
–Premiul pentru Artă plastică ziaristului și criticului de arta Vasile Vasiescu.
–Premiul pentru Apostolat d-nei profesor Maria Fifoiu și d-lui învățător Alexandru Fifoiu, creatorii primului Festival Național de Teatru Școlar din România, purtând numele romanului “Niște țărani”.
–Premiul pentru cel mai eficient primar de comună d-lui Damian Gheorghe – Primăria Ciugud, județul Alba.
–Premiul pentru cel mai bun olimpic internațional provenit din mediul rural – Crețu Tudor-Costel din comuna Grămești, județul Suceava.
–Premiul “Cel mai harnic țăran” – d-lui Chelcea D.Ion.
–Premiile pentru Solidaritate d-lui Sorin Mihăilescu – vicepreședinte al Fundației “Niște Țărani” și d-nei Elena Văduva – secretar general al Fundației “Niște Țăarani”.
Directorul Direcției Județene pentru Cultură Vâlcea, dl. prof.dr. Florin Epure i-a acordat o diplomă de excelență maestrului Dinu Săraru pentru organizarea de excepție a manifestărilor culturale în anul comemorativ al Sfinților Brâncoveni – 500 de ani de la martiriul acestora, pentru contribuția deosebită în demersul de aducere a Sfintelor Moaște ale domnitorului Constantin Brâncoveanu la Mănăstirea Hurezi, pentru promovarea valorilor culturale brâncovenești în paginile revistei “Clipa – magazinul actualității culturale românești” și pentru susținerea constantă a spiritualității și culturii tradiționale românești în cadrul valorilor universale.