Expoziția de pictură din cadrul proiectului cultural „Bucureștii de azi, viziunea artiștilor de mâine” și catalogul editat au fost apreciate de un numeros public.

La vernisajul din 31.08.2016 au rostit discursuri scriitorul Dinu Săraru, președinte fondator al Fundației Naționale „ Niște Țărani”, gl. lt. (r) Olimpiodor Antonescu, președinte executiv,   ing. Sorin Mihăilescu, vicepreședinte, gazda manifestării, criticul de arta Tudor Octavian, artistul Laurentiu Dimișcă, președintele fundației Outsider Art și Arina –Bianca Rusu, managerul proiectului, care a fost susținut de AFCN.

Expoziția face parte din proiectul cultural „Bucureștii de azi. Viziunea artiștilor de mâine”, derulat de către Fundația Outsider Art cu sprijinul financiar al AFCN, în parteneriat cu Fundația Națională Niște Țărani, Contrast-Center și Fundația Imago.

Această expoziție a domnului Laurențiu Dimișcă care este autorul acestor minunate tablouri ce reprezintă 35 de clădiri din București, este un eveniment pe care o să-l prezinte criticii de specialitate.

Eu vreau să vă mulțumesc încă o dată și să vă spun că ați venit într-un spațiu pe care l-am dorit foarte mult, un spațiu care îmi aparține și pentru care mi-am permis să iau cuvântul pentru că sunt gazdă. O foarte, foarte scurtă istorie: s-a născut această galerie după o istorie de 25 de ani de artă Contrast – tipografia și editura pe care am fondat-o în anul 1991 și mi-am permis să fac această galerie întrucât, în această perioadă am avut șansa să fiu înconjurat și să lucrez cu niște personalități marcante ale culturii românești, pe care mi-am permis să le spun și să am un ciclu de idei Contrast ,,Valorile identității naționale”. Această galerie a valorilor identității naționale vreau să o continui cu partenerii mei stabili prin acest spațiu unde sper să desfășurăm activități culturale pentru a pune în valoare, cum spuneam, aceste personalități și această galerie a personalităților culturale românești.

Vă rog să îmi dați voie să vă adresez mulțumirile mele maestrului Dinu Săraru pentru încrederea pe care mi-a acordat-o acum 18 ani de a fi înrolat într-un vis frumos al dumnealui care se numește Fundația Națională pentru Civilizație Rurală ,,Niște țărani”, acordându-mi onoranta funcție de vicepreședinte. Am făcut mai multe proiecte împreună. Aștept în continuare să mergem pe acest frumos drum deschis de dumnealui și să continuăm împreună cu domnul general Olimpiodor Antonescu care este președintele executiv al fundației.

Foarte scurt vreau să prezint – am luat-o în ordinea importanței pentru mine, prezentând pe maestrul Dinu Săraru – și să îl amintesc pe profesorul Cornel Miftode, președintele Fundației Imago cu care am început în ale tipografiei acum 31 de ani și o ultimă personalitate să spun, prietenul Laurențiu Dimișcă pe care l-am apreciat în mod deosebit – ei doi fiind din Piatra Neamț, unde mi-am petrecut și eu stagiatura – și am descoperit în Laurențiu un potențial extraordinar. Mi-a plăcut foarte mult această temă cu ,,Bucureștii de azi. Viziunea artiștilor de mâine”. Sper să o continuăm la nivelul unui proiect mai vechi al meu care se numește ,,Cu dragoste din București”.

Încă o dată vă mulțumesc foarte mult și dau cuvântul maestrului Dinu Săraru.

Nu mă așteptam să iau cuvântul. Vă mulțumesc și eu că suntem aici. Îl felicit pe Sorin Mihăilescu pentru acest spațiu expozițional. Despre expoziție își vor spune părerea specialiștii. Am văzut câțiva importanți; unul este foarte important aici și pe care îl prețuiesc foarte mult.

În același timp vreau să mulțumesc generalului locotentent Olimpiodor Antonescu care este președintele executiv al fundației și care va duce mai departe această fundație și cred că acest spațiu și solidaritatea lui Sorin Mihăilescu se vor împlini prin manifestările pe care Sorin le anunță cu atâta patimă și cu atâta drag și sunt convins că așa va fi.

Eu vreau să-i mulțumesc încă o dată generalului locotenent Olimpiodor Antonescu pentru faptul că a preluat conducerea fundației, e tânăr și o va duce mai departe. Vă urez să fiți fericiți, să fiți sănătoși si să ne bucurăm unii de alții într-o vreme care este atât de tulbure și atât de încărcată de ură, încât trebuie să fim curajoși ca să fim triști ! Vă mulțumesc foarte mult.

Doar câteva cuvinte vreau să vă adresez. A vorbit Sorin în calitate de gazdă și de președinte al Contrastului, a vorbit maestrul Dinu Săraru, fondatorul Fundației Naționale pentru Civilizație Rurală ,,Niște țărani” și eu o să vă spun câteva cuvinte în calitate de președinte executive al acestei fundații și de partener al celor care au organizat de fapt acest eveniment și anume Fundația Outsider Art al cărui președinte este autorul acestei expoziții și al albumului.

Problemele specific acestui eveniment vor fi detaliate de maestrul Laurențiu Dimișcă, de liderul proiectului care se va ocupa de eveniment și de ceilalți care văd cu ochii artistului cee ace reprezintă în cadrul acestei expoziții și în cadrul albumului care a fost elaborat.

Eu sunt bucuros și încântat de acest parteneriat care este o continuare a unor acțiuni făcute cu Fundația Imago din Piatra Neamț – au fost organizate trei concursuri de picture în zona Neamțului – și vom continua aceste evenimente și poate vă întrebați care este locul Fundației Naționale pentru Civilizație Rurală ,,Niște țărani” în acest ansamblu de acțiune. Este normal pentru că undeva, cândva, fiecare dintre noi am fost sau suntem țărani și e normal ca prin ceea ce facem, prin ceea ce gândim să ne unim eforturile, să ne unim forțele pentru a promova în continuare arta și cultura românească.

Îl felicit pe maestrul Laurențiu Dimișcă pentru ceea ce a realizat și îi urez success în continuare în ceea ce pe acest tărâm al artei. Vă mulțumesc.

Trebuie să-mi cer scuze pentru două lucruri aici: pentru că suntem aici câțiva oameni venind din alt mileniu – ne-au ajuns vremurile -, apoi să mă iertați eu nu sunt președinte și n-am nici un soi de președenție. Legitimitatea mea la această adunare este un tip de apreciere foarte bine documentat al operei lui Laurențiu Dimișcă.

La vremea respectivă toate evenimentele pe care noi le cităm cu evlavie din istoria artelor în secolul XX, n-au avut dimensiunea unor evenimente. Au fost niște întâlniri între niște oameni care s-au adunat într-un loc, au făcut ceva după care au venit vremurile care le-au sacralizat și noi trăim cu sentimentul că toate acele momente – exemplu: întâlnirea de la Cabaretul Voltaire a grupului Dada… au fost ceva atât de emoționante pentru contemporani încât toată lumea de atuncea n-a mai putut să gândească altfel.

Fac o afirmație surprinzătoare și în același timp legitimă. Legitimă în sensul că știu ce se întâmplă în lume. Am colindat planeta învățând bine în ultimii 25 ani unde ne e locul și care ne este contribuția și pot să spun că ceea ce face Laurențiu, ceea ce produce Laurențiu Dimișcă și locurile unde expune, țin de un tip de istorie mult mai importantă decât pare acum.

Vă rog să mă iertați. Multe cuvinte trebuiesc spuse cu mare responsabilitate, dar oricât de responsabil m-aș simți, apropos de niște superlative, vreau să vă atrag atenția că Laurențiu Dimișcă este un Pictor de altă statură decât aceea pe care ne-o procură, să spunem, anturajele prin care există el, locul acolo unde lucrează, lumea cu care se întâlnește.

Știți, e posibil și așa: să fii artist european, dar să nu fi destul de bun pentru județul tău!

În județele noastre toate locurile sunt ocupate, chiar și cele de genii, de titani, există niște ierarhii… Eu cunosc un coleg de facultate care s-a realizat perfect. Este cel mai realizat. Este cel mai mare poet din județul Buzău. Asta a dorit, asta a reușit și nu există alt poet mai cunoscut în județ.

Laurențiu Dimișcă trăiește acest paradox. Este mult mai cunoscut în Europa cultivată și activă în ceea ce privește piața, interesele artei contemporane decât la noi. Când l-am cunoscut, în urmă cu un an și jumătate, doi, am consumat un sentiment de culpă și să vă spun de ce: pentru că acest tip de exprimare care se numește outsider, adică artiștii, cum să spun – traducerea corectă ar fi artiști nu însingurați, nu solitari, ci separați. Unii oameni se nasc separat. Adică au două mâini, au două picioare, par a gândi la fel ca noi, dar sunt profund diferiți și nici nu trebuie să facă un efort în sensul ăsta. Știu în trecutul lui Laurențiu Dimișcă că el a încercat în câteva rânduri să semene cu toți ceilalți pictori absolvenți de BelleArte de la noi, adică să facă ceea ce a fost învățat.

Acest fel de imagine este foarte productive în lume și în Europa și ea a putut să capete o entitate foarte prestigioasă astăzi din războiul dintre America cu Europa. Ce s-a întâmplat? În anii ’60 America vrând să se despartă cultural și ideatic de Europa a creat ceea ce se numește Școala de la New York. Statul american a plătit 60 de artiști la nivelul absolut, asigurându-le popularitate și tot ce se putea – masa, casă -, ca să devină ,,buricul pământului”. Numai că Europa fiind foarte puternică, pe măsură ce americanii au creeat Școala de la New York, Europa a inventat ceea ce era tendința ei, a inventat hiper-realismul cu care iarăși a luat-o înaintea Americii. Din acest război, Europa a venit cu pictorii naivi din anii ’70 – ’75. Pictorii naivi erau – ceea ce se cheamă naivitatea este un cuvânt de circumstanță –, adică erau pictori separați prin condiția lor culturală, socială. Mai exact spus: oamenii care nu încăpeau în țările lor și în structurile artistice, în tabelele lui Mendeleev ca să zic așa, ale criteriilor culturale din toată Europa. A căzut și această replică. America are ceea ce se cheamă ,,cea mai mare investiție în piața de artă” din care cauză stabilește ierarhiile, dar Europa a venit din nou cu outsider, adică cu întregi generații de artiști care, profitând de cee ace a adus secolul XX, adică altceva, altfel, pentru că până în secolul XX artiștii pictau mai bine decât profesorii lor, mai bine decât alții. În secolul XX a apărut acest imperativ: altfel. Altfel însemnând că fiecare aleargă în altă direcție și toți sunt câștigători.

Ei bine s-a întâmplat un paradox că outsiderii au reușit să stabilizeze un tip de impresie artistică mai aproape de matematică și de dezvoltările florale, ca să spun așa, ale imaginii care le dă o anumită unitate. Când vezi un album cu mai mulți artiști outsider-i de rang European, descoperi că toți au ceva comun: un anume tip de libertate foarte controlată. Adică, controlată artisticește, estetic, controlată de lumea în care trăim, iar expoziția de astăzi este un exemplu de cum poate fi privit Bucureștiul care este generatorul celor mai multe opinii. Nu există român care să nu aibă o părere acum, foarte accentuată despre București. Aici avem un tip de accent feeric: un București care, să fim cinstiți, nu există, dar care ne permite să-l privim prin ochii lui Dimișcă. Aici este noutatea acestor outsideri. Nu trebuie să fi foarte cultivat ca să treci de partea lor. Se poate și așa. Aici este relația cu pictura aceasta  pe care mulți dintre dumneavoastră o văd pentru prima oară în splendoarea ei și care ni se pare atât de familiară. Ea pare să fie violentă și, dintr-odată, este prietenoasă. Este foarte ciudat ca un lucru făcut să bruscheze imaginația, trecutul tău cultural, dintr-odată devine foarte familiar. Și știți de ce? Pentru că toată picture outsiderilor au în centru umanul, omul.

Pictorii obișnuiți pictează imagini despre sat, păduri, peisaje, clădiri, orice. Foarte puțini se mai încumetă astăzi să aducă în centrul preocupărilor lor individual și trăirile lui. Pictura outsiderilor – să mă ierte Dimișcă, pentru că vorbesc în general despre outsideri, pentru că este vorba despre un fel de Papă al mișcării – , v-am spus, puțin cunoscut în România și foarte agreat în Europa este dânsul (Laurențiu Dimișcă). Are și transcrieri în grafia altor limbi. Este un artist internațional și asimilat bine de Europa care este destul de scârboasă cu artiștii veniți din partea asta de lume. Este tânăr, să-I dea Dumnezeu să fie sănătos la minte, puterea de a îndura.

Să sperăm că vom ieși întregi după alegerile din toamnă – Dinu Săraru m-a aprobat, înțeleg, că nu vom muri de la bombe, vom muri de la schije…

Vă mulțumesc frumos și îl rog pe domnul Dimișcă să vă mulțumească pentru acelaș lucru.

În primul rând vreau să mulțumesc parteneriatului cu Asociația Contrast Art Day care ne-a oferit acest spațiu unde să lansăm albumul. Acest spațiu este în centrul Bucureștiului. Mulțumesc Fundației ,,Niște țărani,, pentru că împreună cu Fundația Outsider și nu numai, și cu Fundația Imago reușim să vorbim despre o realitate a noastră românească.

Ceea ce eu, prin intermediul expoziției de față am fost incitat, să zicem solicitat, să introduc în lucrările mele nu neapărat arhitectura de tip București pentru că, așa cum bine știm, Bucureștiul are o multitudine de stiluri, mă refer la clădirile care au mai rămas și care n-au fost distruse de comuniști și eu am văzut toată provocarea asta ca pe un manifest a ceea ce înseamnă patrimoniul cultural românesc și în speță patrimoniul București și am contribuit la o punere a unui semn de întrebare vis-à-vis de cum trebuie să avem grijă de patrimoniul nostru care înseamnă identitatea nației până la urmă. Ne pierdem patrimoniul și nu avem grijă de el, parcă suntem ai nimănui, asta făcând o paralelă cu ceea ce știu italienii și beneficiază de pe vremea Renașterii sau francezii de pe vremea artiștilor ce au făcut în trecut.

Noi, prin intermediul artei combinate cu arhitectura, am încercat să punctăm niște aspect, niște întâmplări care fac ca unele clădiri, unele istorii, unele povești, unele vieți să dispară din decorul cu care am fost obișnuiți, cel puțin în București, bucureștenii au fost obișnuiți să vadă clădirile respective. Eu am fost pur și simplu un executant, am creionat aceste istorii și cred eu că generațiile viitoare vor descoperi lucrările mele și poate, mai mult ca sigur, vor avea grijă de aceste case superbe. Recunosc că mă uit acum foarte atent la clădirile din București și descopăr că este fascinant din multitudinea de stiluri, din ceea ce a mai rămas, și cred eu că proprietarii spațiilor respective vor reuși să le renoveze, să le restaureze așa cum cei din alte țări au reușit să-și conserve patrimoniul.

Vreau să spun că la proiectul acesta am lucrat vreo șase luni. A fost o muncă de documentare la tot ce înseamnă case demolate, case rehabilitate și proiectul a fost creionat de Alina, bineînțeles cu sprijinul A.F.C.N.-ului. A mai fost și Asociația Reavillage și o asociație implicată în reabilitarea clădirilor care plâng în București. La un moment dat ne-a sprijinit și I.C.R.-ul la proiect. Cuvântul ,,proiect” sună așa, mai ciudat, în sensul: ,,Dimișcă, tu ce părere ai despre București?” Și ăsta a fost răspunsul meu pe care îl aveți în seara aceasta.

Aceasta este părerea mea despre București !